KITCHEN INC aduce la București cele mai noi lansări Gaggenau de la Milano Design Week 2026
19
MAY

KITCHEN INC aduce la București cele mai noi lansări Gaggenau de la Milano Design Week 2026

Pe 28 mai, showroomul KITCHEN INC (KINC) devine spațiul unei experiențe dedicate designului contemporan, arhitecturii și inovațiilor în tehnologie, odată cu prezentarea noilor colecții Gaggenau, lansate recent în cadrul Milan Design Week 2026. Evenimentul este organizat în parteneriat cu ArtGranit & Dekton by Cosentino România, unicul distribuitor Dekton by Cosentino din România.

Inspirat de instalația „Presence”, prezentată de Gaggenau la Villa Necchi Campiglio din Milano, evenimentul propune o incursiune în universul The Art of Kitchen, o viziune în care electrocasnicele devin parte din compoziția arhitecturală a spațiului și contribuie la definirea unui nou limbaj al locuirii contemporane.

Aceeași direcție estetică și funcțională ajunge acum și în showroomul KITCHEN INC, unde vor putea fi descoperite două dintre piesele centrale ale noii colecții: noul cuptor din seria Gaggenau Expressive și plita invizibilă integrată în suprafețe Dekton by Cosentino, alături de piese de mobilier dedicate spațiului de bucătărie de la Binova și Poggenpohl, dar și obiecte de designeri români care completează experiența spațiului cu produse unicat. Concepută pentru a redefini relația dintre bucătărie și spațiul de locuit, această abordare transformă bucătăria într-un gest arhitectural discret, fluid și sofisticat.

Evenimentul din 28 mai este deschis arhitecților, designerilor de interior, dezvoltatorilor imobiliari, profesioniștilor din industriile creative, dar și tuturor celor interesați de design premium și tehnologie integrată în spațiul domestic contemporan. Dacă sunteți interesați să participați la eveniment și nu ați primit încă invitația oficială, vă invităm să ne contactați la adresa: officeremove@kitcheninc.roremove

Kitchen INC concepe interioare premium personalizate, care îmbină designul elegant cu funcționalitatea și tehnologia de ultimă generație, oferind soluții complete pentru întreaga locuință. Din 2020, KINC a finalizat peste 100 de proiecte dezvoltate împreună cu echipa proprie de specialiști, dar și în colaborare cu arhitecți și studiouri de design locale și internaționale. Fiecare proiect reflectă o abordare curatorială asupra spațiului contemporan, în care materialele, tehnologia și designul construiesc experiențe de locuire coerente, rafinate și personalizate.

Alte postări



Programează o vizită sau contactează-ne pentru mai multe informații.